PSD acuză PNL că ar fi implicat în diferite incidente la secțiile de votare din mai multe județe
PSD a transmis că PNL ar fi implicat într-o serie de incidente la al doilea tur de scrutin în mai multe județe, precum și în sectoarele 1,3, 5 și 6 din București. Șeful IPJ Dâmbovița este acuzat că ar fi…
PSD a transmis că PNL ar fi implicat într-o serie de incidente la al doilea tur de scrutin în mai multe județe, precum și în sectoarele 1,3, 5 și 6 din București. Șeful IPJ Dâmbovița este acuzat că ar fi făcut campanie în favoarea liberalilor, mai susțin social-democrații.
„În mai multe județe din țară au fost semnalate o serie de incidente privind desfășurarea scrutinului electoral. Astfel, în județele Vaslui, Iași, Constanța, Galați, Dâmbovița, Argeș, precum și în sectoarele 1, 3, 5, 6 din București, mai mulți președinți de secții de votare refuză să primească cererile pentru eliberarea copiilor de pe listele electorale suplimentare”, arată reprezentanții PSD, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Sursa citată mai spune că la Dâmbovița, „șeful IPJ se implică în campania electorală în favoarea PNL și, abuzând de funcția deținută, a solicitat șefilor de post din cadrul IPJ Dâmbovița să întocmească dosare penale primarilor și reprezentanților PSD cu intenția de a-i intimida”.
Social-democrații precizează că Biroul Electoral Sector 3 din București a emis o decizie prin care respinge contestațiile PSD referitoare la refuzul unor președinți de secții de votare de a primi cererile pentru obținerea listelor electorale suplimentare.
„În Ilfov, la mai multe secții de votare au fost afișate buletine de vot cu mențiunea ANULAT, ștampila Biroului Electoral Județean Ilfov și semnătura președintelui BEJ Ilfov fiind deja aplicate în patrulaterul candidatului PNL”, conchide sursa menționată.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026