Protocolul pentru construirea moscheii din București a fost semnat
Protocolul prin care comunitatea musulmană din România primește în concesiune terenul pentru construirea unei moschei în București a fost semnat, marți, în document fiind menționat că Muftiatul Cultului Musulman trebuie să raporteze trimestrial toate activitățile privind construcția.
Secretarul de stat Victor Opaschi, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, și muftiul Muurat Iusuf, au semnat protocolul de predare-preluare prin care Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătrați situat pe bulevardul Expoziției nr. 22-30, Sector 1.
Victor Opaschi. Foto: Silviu Matei / Mediafax Foto
Conform protocolului, Muftiatul Cultului Musulman este obligat să informeze Secretariatul de Stat pentru Culte, la fiecare trei luni, despre stadiul lucrărilor și sursele de finanțare a lucrării.
În ce privește sursele de finanțare, muftiul Muurat Iusuf a declarat că, cel mai probabil, o parte din bani vor veni de la Guverul turc, iar o altă parte a sumei va fi obținută din donații.
Potrivit documentului, moscheea va avea, pe lângă clădirea propiu-zisă a lăcașului de cult, mai multe anexe în care va funcționa un loc pentru spălări rituale, o casă parohială, o bibliotecă și un centru de asistență socială.
Respectarea destinației terenului va fi monitorizată de Secretariatului de Stat pentru Culte până la expirarea protocolului, în condițiile în care “se interzice vânzarea, înstrăinarea sub orice formă, încheierea vreunui pact de opțiune, a unei promisiuni unilaterale sau bilaterale de vânzare a imobilului, constituirea vreunui drept de preemțiune, servituți, clauze de uzufruct, constituirea oricărei forme de aport al vreunei societăți comerciale, asociații sau fundații”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026