Protestatarul care l-a trimis pe Călin Georgescu la Moscova susține că a fost bătut și lovit
Protestatarul care l-a trimis pe Călin Georgescu la Moscova susține că a fost bătut și lovit pentru că a îndrăznit să-și exprime opinia în mod civilizat. Georgescu manipulează oameni, a acuzat protestatarul.
Adrian Băzăvan a scris un mesaj însoțit de o fotografie prin care susține că a fost agresat.
„Am fost bătut si lovit pentru ca am îndrăznit să-mi exprim opinia, civilizat: Călin Georgescu este un securist, trădător de țară. El manipulează oameni buni, prin minciuni gogonate. După ce își ia banii la plic, de 10 ani la Viena. Scopul? Să distrugă România. Marș la Moscova”, a transmis Adrian Băzăvan pe Facebook.
Bărbatul a venit de la București la Alba Iulia pentru a participa la mitingul organizat în Cetatea Unirii de fostul candidat Călin Georgescu. El a strigat către acesta „Marș la Moscova”.
Bărbatul s-a îndreptat către tabăra lui Călin Georgescu strigând mesajul menționat și având în mână o pancartă pe care era scris același mesaj.
Câțiva susținători ai lui Georgescu i-au cerut acestuia să părăsească zona, iar unul dintre ei a ridicat mâna sugerând că ar fi vrut să îl lovească.
Bărbatul venit de la București pentru a manifesta împotriva lui Georgescu a spus, ulterior, la Antena 3 CNN, că este membru al organizației „Lupii Tricolori”.
„Am venit să îl văd pe președintele ales. Că așa a zis, dar nu e ales de nimeni Călin Georgescu, este un trădător de țară și manipulează niște oameni care au, poate, unii dintre ei, cele mai bune intenții. Dar îi păcălește, îi minte, a stat în Austria, la Viena, 10 ani, n-are niciun venit. Probabil are venit la plic de la securiștii lui români, ruși sau cine l-o plăti și face numai minciuni și își bate joc de ei”, a spus Adrian Băzăvan, protestatarul care a strigat împotriva lui Călin Georgescu.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026