PROTEST ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII, după decizia Curții Constituționale
Peste 200 de persoane care au protestat, marți, în fața sediului Curții Constituționale s-au mutat în Piața Universității, după ce, Curtea Constituțională a referendumul pentru demiterea președintelui nu este valabil și Traian Băsescu va reveni la Cotroceni.
Aceștia au plecat din fața sediului Curții Constituționale după aproximativ patru ore de protest, după finalizarea ședinței CC în care s-a constatat că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, dar nu s-a întrunit condiția de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil, astfel că, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu își reia atribuțiile.
“Nu o să mai plecăm din Piața Universității decât în momentul în care Traian Băsescu va alege să-și dea demisia, așa cum a hotărât poporul la referendum” a spus unul dintre protestatari.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026