Proprietarii Global City Business Park, ocupat 50%: Am fost penalizați pentru lipsa metroului
Criza financiară și lipsa metroului în imediata apropiere stau la baza gradului redus de ocupare a complexului de birouri Global City Business Park, deși chiriile sunt sub cele din alte zone de birouri din București, au declarat reprezentanții Global Finance, proprietarul proiectului.
“Criza financiară nu ne-a ajutat prea mult în atragerea de chiriași. Nu au fost multe companii noi care au intrat în România, iar cele care erau deja prezente pe piață nu se extindeau. Erau aceleași companii care se mutau în locuri mai mici și mai ieftine, iar unele chiar și-au oprit activitatea. Lucrurile s-au îmbunătățit în ultima perioadă, vedem extinderi, noi intrări pe piață. Multe dintre contractele din 2007-2008 au expirat, iar companiile caută soluții mai economice”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, Ivana Bozjak, partner and head of Real Estate Global Finance.
Terenul pe care este construit complexul a fost achiziționat în anul 2006, iar construcția a început în 2007. Prima clădire din complex a fost finalizată în 2009, ocupată circa 90%, iar cea de-a doua în 2010, care a atras chiriași pentru doar 10% din spații. În total, cele două imobile au 51.000 de metri pătrați, iar investiția alocată s-a ridicat la 80 de milioane de euro, susținută din fonduri proprii și din surse atrase de la bănci.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026