Proiect: Subvenții pentru cei care angajează șomeri cu vârsta de peste 45 de ani
Mai mulți deputați PNL au depus o propunere de modificare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă de persoane de peste 45 de ani.
”Potrivit statisticilor oficiale privind angajările, șomerii de peste 45 de ani au cele mai mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Mai exact, din totalul numărului de șomeri înregistrați în 2018, un procent de 30,25% erau cei cu vârsta între 40-49 de ani, iar în total, românii fără un loc de muncă din categoria de vârstă de peste 40 de ani reprezintă aproape 70% din totalul șomerilor. Corelat cu fenomenul de îmbătrânire a populației, aceste statistici sunt îngrijorătoare și pot avea grave efecte economice și sociale pe termen mediu și lung.
În aceste condiții, pentru a contracara efectele acestei tendințe, avem nevoie de politici economice care să se adreseze persoanelor din categorii de vârstă vulnerabile – dacă e să ne raportăm la piața muncii, de exemplu. Statistici din varii domenii arată că, pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii se confruntă, atât în România cât și la nivel european, cu discriminarea în ce privește accesul la piața muncii, sănătatea, servicii publice, pentru a numi doar câteva”, se arată în expunerea de motive.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
România a doborât un record mondial Guinness în Prahova. Peste 2.500 de oameni au plantat simultan câte un copac, depășind recordul deținut de IndiaActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Diana Mocanu, fondator, Printco: Copiii sunt atrași irezistibil de ecrane. Noi ne propunem să venim cu un răspuns la această problemă globală. Credem că va fi o întoarcere la jocul fizic, la cărțile fiziceActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Cel mai admirat dintre cei mai admirați. Ce îl menține pe Dragoș Pavăl în fruntea businessului românesc?Cover story · 9 noiembrie 2026