Programul Noua casă continuă în 2022. Care sunt noile obligați ale beneficiarilor
Guvernul a aprobat miercuri continuarea programului Noua casă și asigurarea unui plafon de garantare pentru acest an în valoare de 1,5 miliarde de lei. De asemenea, beneficiarii vor fi obligați să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor.
„Potrivit hotărârii aprobate astăzi va continua programul cu un nou plafon acordat garanțiilor care vor putea fi emise în cursul acestui an de 1,5 miliarde lei”, a declarat miercuri Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Acesta a anunțat că o altă modificare vizează obligația beneficiarilor de a încheia polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor.
„Prin acest act normativ a fost introdusă o modificare potrivit căreia beneficiarii vor avea obligația să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor conform normelor interne proprii ale finanțatorilor pe toată durata finanțării garantate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață a locuinței. Prevederea se va aplica tuturor creditelor garantate în cadrul programului Noua casă pentru polițe de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, a adăugat Cărbunaru.
Acesta a mai spus că, de la lansarea programului Prima casă, în 2009, până la finalul anului trecut au fost acordate 321.073 de garanții și promisiuni de garantare în valoare totală de 29,90 miliarde lei.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026