Programul "Litoralul pentru toți", prelungit. Turiștii pot merge la mare cu 50% reducere la cazare până pe 22 iunie
Hotelierii din stațiunile de la mare vor prelungi cu o săptămână, până la 22 iunie, ofertele cu prețuri reduse la jumătate practicate în cadrul programului "Litoralul pentru toți" care se încheie duminică și prin care au mers în vacanță 6.000 de turiști, potrivit datelor patronatelor din turism.
“Hotelierii de la mare s-au gândit să vină în întâmpinarea turiștilor și să acorde în continuare reduceri la vacanțele derulate până pe 22 iunie. Vrem să stimulăm astfel să vină la mare și persoanele cu venituri mici și foarte mici, care, din păcate, sunt din ce în ce mai multe în România”, a declarat vineri într-un comunicat Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Majoritatea celor care au mers pe litoral în cadrul programului au optat pentru stațiunile Mamaia și Eforie Nord.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026