Prognoza BERD: urmează cinci ani slabi
Fluxurile nete de capital către Europa Centrală, de Sud-Est și zona Caucazului sunt anticipate să rămână mai scăzute în următorii cinci ani decât în perioada 2004-2007, cea mai bună dinainte de criză, reiese din datele FMI și ale BERD.
La ora actuală, notează BERD în ultimul său raport privind țările în tranziție, îngrijorările privind viitorul investițiilor străine sunt probabil exagerate, însă există rațiuni de ordin fundamental pentru a anticipa o scădere a investițiilor pe termen lung.
Aceste rațiuni sunt legate de încetinirea sau chiar anularea unor reforme din Est începând de la jumătatea deceniului trecut, inclusiv în unele dintre noile state membre UE, de efectele politice și sociale ale crizei financiare, care au dus în percepția publică la blamarea democrației și a pieței libere pentru violența cu care criza a lovit această regiune, și de creșterea economică slabă permanentizată începând din 2008.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026