Profil de investitor: În ce mai investim
Tehnologie AROBS Transilvania Software este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București. A intrat la tranzacționare pe piața AeRO la începutul lunii decembrie 2021, sub simbolul bursier AROBS, după ce a atras 74,2 mil. lei…
Tehnologie
AROBS produce software pentru companii din diverse industrii încă din 1998, când a fost înființată în Cluj-Napoca de către Voicu Oprean, CEO, președinte al Consiliului de Administrație și acționar majoritar (63,3%). Grupul AROBS este format din societatea mamă AROBS Transilvania Software și mai multe subsidiare, dintre care unele achiziționate în ultimii ani.
În 2022, acțiunile AROBS au fost cele mai tranzacționate instrumente financiare de pe piața AeRO, fiind înregistrate tranzacții cu o valoare de 103 mil. lei. Asta înseamnă că cei peste 4.000 de acționari AROBS au tranzacționat, în medie, acțiuni cu o valoare de 400.000 de lei pe zi. Acțiunile AROBS sunt în top 20 cele mai tranzacționate de pe bursa românească, iar compania are o capitalizare de 935 mil. lei.
De la începutul acestui an, acțiunile înregistrează un avans de 26,2%, pe fondul unor tranzacții de 20,9 mil. lei, în timp ce în ultimele 12 luni au un plus de 5,8%, pe tranzacții de 52,2 mil. lei, conform datelor BVB. Avansul din acest an a survenit în principal după anunțarea rezultatelor financiare aferente anului 2022 și a bugetului de venituri și cheltuieli pe 2023.
În 2022, AROBS a raportat un profit net de 43,2 mil. lei, în scădere cu 6% comparativ cu rezultatul net al anului anterior, la afaceri de 301,1 mil. lei, cu 58% mai mari. Creșterea cifrei de afaceri a fost în principal determinată de contractarea de noi clienți în zona de furnizare de servicii software, precum și de creșterea echipelor existente, dar au existat și alte surse importante. Din cifra de afaceri totală, serviciile software au reprezentat 240,4 mil. lei, iar produsele software au însemnat 58,7 mil. lei.
Pentru 2023, grupul vizează o cifră de afaceri netă de 421,25 milioane de lei, în creștere cu 40% față de anul trecut, respectiv un profit net de 45,2 milioane de lei, în scădere cu 2,4% comparativ cu 2022. Cheltuielile din exploatare și EBITDA (câștiguri înainte de taxe, dobânzi, depreciere și amortizare) ar ajunge la 371,8 mil. lei (plus 46,4%), respectiv la
74,2 mil. lei (plus 11,3%).
Societatea a realizat anul trecut patru achiziții de circa 25 de milioane de euro. Pentru anul acesta, Arobs ia în calcul alte trei-patru tranzacții, a afirmat Voicu Oprean într-o ediție recentă a emisiunii ZF Live.
Acesta este un material informativ și nu reprezintă o recomandare sau o ofertă de investiție. Performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Este recomandată documentarea temeinică înainte de a investi.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026