Profi a preluat șase magazine de la doi antreprenori din Cluj
Lanțul de supermarketuri Profi, controlat de fondul de investiții Enterprise Investors, a preluat rețeaua de șase magazine a Alimrom din Cluj, o companie controlată de doi antreprenori locali. Cele două companii au semnat deja acordul de preluare, dosarul aflându-se în prezent pe masă la Consiliul Concurenței.
Lanțul de supermarketuri Profi, controlat de fondul de investiții Enterprise Investors, a preluat rețeaua de șase magazine a Alimrom din Cluj, o companie controlată de doi antreprenori locali. Cele două companii au semnat deja acordul de preluare, dosarul aflându-se în prezent pe masă la Consiliul Concurenței. Alimrom mai deține potrivit site-ului propriu și un restaurant și o pensiune, ambele sub brandul Mercur. Compania, controlată în mod egal de Corbeanu Crina Ioana și de Mureșan Cristian Paul, a obținut în 2011 afaceri de 29,6 milioane de lei (7 mil. euro), acesta fiind ultimul an pentru care există informații financiare. Aceasta este a doua achiziție a unei rețele cu acoperire locală de către Profi, în urmă cu mai puțin de un an retailerul preluând rețeaua sibiană Alcomsib. Planurile lanțului de supermarketuri nu se opresc însă aici, oficialii companiei anunțând anterior că sunt în căutare de noi ținte. Profi, unul dintre cei mai agresivi retaileri în expansiune, a alocat pentru acest an un buget de 18 milioane de euro pentru extinderea rețelei, care se va face atât prin deschideri de noi magazine, cât și prin preluări. Odată cu achiziția magazinelor Alimrom, Profi ajunge la o rețea de 156 de magazine, consolidându-și poziția a treia în topul celor mai extinse rețele după Mega Image și Lidl.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026