Versiunea completă
Actualitate

Producătorul de țigarete JTI are un nou director general

Producătorul de țigarete JTI are un nou director general pentru România, Moldova și Bulgaria, Charlie Cunningham-Reid, care l-a înlocuit pe Neil Coupland, a anunțat luni compania.

George Toader · 14 ianuarie 2013 · 1 min de citit

Coupland va prelua funcția de general manager în Polonia.

Charlie Cunningham-Reid are o experiență de peste 20 de ani în domeniul comercial și în marketing, dintre care 11 ani in industria tutunului. El s-a alăturat JTI în 2001, ocupând diverse poziții la sediul central din Geneva. În România a venit în 2012, ca vice president, head of C&TM (Consumer & Trade Marketing), anterior ocupând poziția de General Manager al JTI Bulgaria.

“Vom continua să investim în afacerea de pe piața locală, în brandurile noastre și în oameni”, a declarat, într-un comunicat, Cunningham-Reid.

JTI a investit de la lansarea pe piața românească, în 1993, peste 100 milioane de euro, și exportă în prezent în peste 45 de țări. Anul trecut, JTI Romania a finalizat o investiție de peste 25 de milioane de euro în capacitățile de producție, care a generat peste 125 de noi locuri de muncă. Compania are în prezent peste 1.000 de angajați.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti