Procedura de insolvență în cazul Hidroelectrica a fost deschisă
Instanța Tribunalului București a admis, miercuri, deschiderea procedurii generale de insolvență în cazul Hidroelectrica, a declarat avocatul Remus Borza, precizând că soluția poate fi contestată la Curtea de Apel București, însă este executorie.
Remus Borza a precizat că decizia Tribunalului București de deschidere a procedurii insolvenței Hidroelectrica este executorie și va fi pusă în aplicare imediat. Hidroelectrica SA a cerut Tribunalului București, la finele săptămânii trecute, intrarea în insolvență. Consiliul de Administrație a decis să solicite intrarea în insolvență a Hidroelctrica din cauza scăderii cifrei de afaceri și a creșterii datoriilor, a informat compania, care a menționat că toate contractele vor fi continuate “în condiții de eficiență, transparență și legalitate”.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026