Probabilitatea ca reactoarele 3 și 4 să fie construite cu firme asiatice este foarte mare
Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 și 4 ale centralei din Cernavodă să fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu. "Probabilitatea (construcției celor două reactoare cu parteneri din Asia - n. red.) este foarte mare", a declarat Traicu.
Potrivit acestuia, România îndeplinește în acest moment toate cerințele investitorilor privind predictibilitatea derulării proiectelor, întrucât Guvernul de la București a adoptat toate reglementările legislative cerute de Comisia Europeană. “România a adoptat pachetul trei pe energie, care transpune directivele europene. Asta face ca orice investiție în România să fie la fel de predictibilă ca în orice altă țară europeană. Între timp s-a întâmplat ceva în bine. Eu cred că investitorii străini mai au încrede în acest proiect pentru că s-au schimbat condițiile. Un investitor nu vine pe încredere, ci pe baza unui «business plan». Dacă legislația este unică, europeană, condițiile de aici sunt absolut identice cu cele din alte țări”, a spus Traicu.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026