Prințul William ar putea primi sarcini suplimentare pentru a-l ajuta pe rege în timpul tratamentului
Prințul William ar putea primi sarcini suplimentare pentru a-l ajuta pe regele Charles al III-lea în timpul tratamentului. Totuși, Charles nu va renunța la îndatoririle legate de rolul său constituțional. Casa Regală a anunțat luni că regele a fost diagnosticat cu o formă de cancer.
Mai mulți membri ai Familiei Regale, inclusiv prințul William, moștenitorul tronului, își pot asuma unele sarcini suplimentare în numele regelui în timpul tratamentului, potrivit Sky News. Cu toate acestea, este vorba despre angajamente publice și nu despre îndatoriri legate de rolul constituțional al regelui.
Monarhul va continua să primească și să revizuiască documente importante și să aibă audiențe săptămânale cu prim-ministrul în timpul tratamentului. Doar dacă medicii vor recomanda izolarea, audiențele pot fi ținute de la distanță, susțin specialiștii.
Nu se știe nimic despre viitoarele vizite în străinătate. Regele și Regina urmează să călătorească în Canada în mai, iar apoi în Australia, Noua Zeelandă și Samoa în octombrie pentru reuniunea șefilor de guvern din Commonwealth. De asemenea, nu a fost prezentată nicio dată pentru reîntoarcerea deplină a regelui la îndatoririle publice.
Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer și „își va amâna îndatoririle față de public”, a anunțat, luni, Palatul Buckingham, într-un comunicat.
Charles, în vârstă de 75 de ani, care a devenit rege în septembrie 2022 după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, este „pe deplin pozitiv” în legătură cu tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să revină la îndatoririle publice complete cât mai curând posibil, se precizează în comunicatul Palatului Buckingham.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026