Principalele cazuri de corupție implicând oficiali de rang înalt din Europa
Condamnarea la doi ani de închisoare cu executare a fostului premier român Adrian Năstase a readus în prim-plan problema corupției la nivel înalt din România, dar aceasta afectează mai multe state europene, unde au fost, de asemenea, procese de corupție implicând oficiali de rang înalt.
SLOVENIA
Parchetul a decis în 2010 punerea sub acuzare a lui Janez Jansa, șef al guvernului de la Ljubljana între 2004 și 2008 și actualul premier al țării, în urma alegerilor din decembrie, într-un dosar de corupție legat de un important contract de armament semnat în 2006 cu firma finlandeză Patria. Contractul, în valoare de 278 de milioane de euro, prevedea livrarea a 135 de vehicule blindate produse de Patria, și a fost negociat în 2006. Jansa ar fi negociat, prin intermediari, o contribuție pentru partidul său (SDS, Partidul Democrat sloven), dar a evitat în mod deliberat întâlnirile directe cu reprezentanții companiei finlandeze.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026