PRIMUL SONDAJ în care procentele PSD s-au prăbușit. Câți români i-ar mai vota acum pe social-democrați. MAREA SURPRIZĂ de pe locul doi
PSD pierde masiv din electorat, iar PNL a reușit să-i ajungă din urmă pe social-democrați la doar un an de la înfrângerea zdrobitoare pe care au suferit-o la ultimele alegeri parlamentare. Concret, PSD rămâne în acest moment în preferințele a 34% dintre alegători, în vreme ce 33% dintre votanți ar pune acum ștampila pe sigla liberalilor, arată rezultatele unui nou sondaj Sociopol.
Potrivit cifrelor date publicității recent, PSD pierde abrupt electorat din bazinul propriu de votanți, ajungând în prezent la o cotă de 34%. O surpriză vine și din partea celor de la PNL care aproape i-au ajuns din urmă pe cei de la putere, 33% dintre participanții la studiu declarând că, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri, ar vota cu liberalii. Pe următoarea poziție rămâne USR (12%), urmat de ALDE și UDMR (ambele formațiuni cu 5%), de independenți (4%) și PMP (3%), potrivit datelor Sociopol.
În ceea ce privește încrederea pe care o au românii în politicieni, pe primul loc se situează Raed Arafat (cu 62% din voturi dacă mâine ar fi organizate alegeri), iar președintele Klaus Iohannis se menține în top, însă la o distanță considerabilă (29%). Pe locul 3 în ceea ce privește încrederea pe care alegătorii o acordă politicienilor se află Gabriela Firea (28%), urmată de Laura Codruța Kovesi (25%), Mugur Isărescu (20%) și Dacian Cioloș (18%).
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026