Primul oraș din SUA care impune vaccinarea obligatorie pentru angajații din sectorul privat
Orașul New York introduce vaccinarea obligatorie pentru toți lucrătorii din sectorul privat. Decizia a fost anunțată de primarul Bill de Blasio și este prima de acest fel din Statele Unite. Va intra în vigoare la 27 decembrie.
Angajatorii din orașul New York City vor trebui să impună vaccinarea COVID-19 pentru angajații lor, conform noilor reguli anunțate luni de primarul Bill de Blasio.
Potrivit abc news, obligativitatea vaccinării în companiile private va intra în vigoare la 27 decembrie și are ca scop prevenirea unei creșteri a cazurilor COVID-19 în perioada sărbătorilor și a lunilor reci.
„Vrem să evităm un nou val de infecții, generat de varianta Omicron”, a explicat de Blasio, la emisiunea „Morning Joe” de pe MSNBC.
Bill de Blasio a spus că toți angajatorii privați vor trebui să ceară dovada vaccinării angajaților.
Conform unui purtător de cuvânt al primarului, noua regulă ar viza aproximativ 184.000 de afaceri.
În acest moment, vaccinarea obligatorie este în vigoare pentru angajații publici din orașul New York, după ce angajații publici din educație și sănătate din New York au fost deja obligați să se vaccineze din septembrie.
Regulile actuale din orașul New York prevăd cel puțin o doză de vaccin pentru restaurante, săli de divertisment și de fitness, însă, conform noilor măsuri, pentru aceste locuri se vor cere două vaccinuri pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani. Și copiii cu vârste între 5 și 11 ani vor fi nevoiți să aibă cel puțin o doză de vaccin, a declarat de Blasio.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026