Primul oraș din România care are transport public pe apă. Vezi cum arată - VIDEO
Acesta este primul oraș în care transportul public nu se rezumă doar pe pământ, ci și pe apă. Proiectul a fost anunțat la finalul anului 2015 după finalizarea proiectului de amenajare a malurilor canalului.
Atunci, primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu, a declarat că în oraș va fi introdus, începând din primăvară (2016), al cincilea mijloc de transport în comun, și anume vaporașele care vor circula pe Bega.
“Este sarcina municipalității să achiziționeze șapte vaporașe. Ele vor fi folosite pentru transportul în comun, iar Timișoara va fi, cred, singurul oraș din România care va avea cinci mijloace de transport în comun: tramvaie, autobuze, troleibuze, biciclete și aceste vaporette. Vaporettele vor circula de la venirea primăverii. Primele două vor fi recepționate la sfârșit de ianuarie – început de februarie”, a afirmat Nicolae Robu.
Totuși de atunci au fost întâmpinate mai multe probeleme, transportul oprit, apoi reluat, apoi oprit din nou. Acum, Timișoara se află într-o postură în care ar putea fi nevoită să inapoieze 6 milioane de euro Uniunii Europene, bani care au fost folosiți pentru reabilitarea canalui și achiziționarea de vaporette.
Acum, autoritățile din timișoara au timp până la 31 decembrie 2017 să pornească sistemul de transport public cu vaporale pe Bega, dacă nu UE ar putea cere înapoi banii pe care i-a dat pentru reabilitarea malurilor canalului. Situația se va debloca abia când Guvernul României dă o hotărâre pentru înființarea Administrației Căii Navigabile. Este nevoie de o societate care să administreze canalul Bega, navigabil din Timișoara până la granița cu Serbia.
Pentru acest proiect, malurile Canalului Bega au fost reabilitate în 2015, pe lungimea a zece kilometri. Au fost, de asemenea, amenajate nouă stații de acostare, două rampe pentru intervenții de urgență, 14 WC-uri ecologice (28 cabine WC), două pergole, șapte pontoane plutitoare, la care se adaugă podiumurile pe teren și platformele în consolă, gradenele și treptele de acces.conform timpolis.ro
Ce mai trebuie să citeşti
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026