În primele șapte luni ale acestui an, s-au adăugat peste 6.000 de locuri de cazare. România dispune de 364.000 de locuri în unitățile de cazare, iar în ultimii zece ani numărul acestora a fost în creștere
România numără la data de 31 iulie a acestui an cu 6.000 de locuri de cazare în plus, însă este la jumătate față de aceeași perioadă din 2019, ultimul an de referință pentru turism, conform datelor Institutului Național de Statistică.
România numără la data de 31 iulie a acestui an cu 6.000 de locuri de cazare în plus, însă este la jumătate față de aceeași perioadă din 2019, ultimul an de referință pentru turism, conform datelor Institutului Național de Statistică.
România dispunea la sfârșitul celor șapte luni din acest an de peste 364.000 de locuri de cazare, însă cele mai multe dintre acestea se aflau în Constanța, adică circa 88.000 de locuri. Județul de la malul Mării Negre are cele mai multe locuri de cazare din țară, reprezentând circa un sfert din totalul locurilor la nivel național. Totodată, Constanța este și unul dintre cele mai căutate județe de către turiști în sezonul estival. Numărul real al locurilor de cazare este și mai mare pe litoral, însă există multe unități de cazare care nu sunt clasificate și lucrează și în ilegalitate pentru a evita plata taxelor.
Cel mai vizitat județ din România în 2020 a fost Constanța, care a primit peste 1 milion de turiști anul trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică. Este primul an în care Constanța reușește să atragă cei mai mulți turiști, concurând cu Brașovul și Bucureștiul în ultimii ani. Capitala a fost cea mai vizitată de către turiști în ultimii ani cu excepția lui 2020, dar pandemia a schimbat acest lucru, astfel că în 2020 au reușit să ajungă doar 560.000 de turiști în București.
Situația nu s-a schimbat în acest an, iar în primele opt luni din 2021, Constanța a primit peste 1 milion de turiști, pe când Bucureștiul se află la jumătate, iar Brașovul a avut peste 670.000 de turiști până la 31 august.
Constanța a reușit să se situeze și în 2020 și anul acesta pe primul loc al celor mai căutate județe din România de către turiști datorită faptului că mai mulți români au preferat să își facă vacanțele pe litoralul românesc. Destinațiile preferate de vară ale turiștilor români erau în alți ani Grecia, Turcia sau Bulgaria, însă pandemia a limitat numărul călătoriilor făcute în afară. în vara acestui an, Turcia și Grecia au intrat pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic, iar persoanele nevaccinate care se întorceau din aceste țări erau obligate să stea în carantină. Astfel, românii s-au reorientat fie către litoralul bulgăresc, fie către litoralul românesc.
De asemenea, pentru mulți operatori de pe litoralul românesc, vara acestui an a fost cea mai bună atât din punct de vedere al numărului de turiști, cât și din perspectiva încasărilor, fiind chiar mai mari decât cele din 2019.
Însă la nivel național acest lucru nu este valabil, mulți hotelieri și proprietari de pensiuni se confruntă cu o scădere drastică a cererii din cauza celui de-al patrulea val. Cu toate că sectorul turistic local trece în continuare printr-o perioadă incertă, iar pierderile sunt foarte mari, există în continuare inițiative antreprenoriale care merg mai departe. Micii antreprenori investesc în unități noi de cazare, dar și mai marii investitori au dus mai departe proiectele începute în pofida pandemiei.
Spre exemplu, anul acesta, grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management, care deține și operează patru hoteluri în București, a finalizat investiția de 42 mil. euro din centrul Bucureștiului. Investiția în Hotelul Marmorosch Bucharest, sub brandul Autograph Collection, a ajuns la 42 milioane euro. De asemenea, Hotelul Ramada by Wyndham Târgu Jiu, prima unitate de cazare clasificată la patru stele sub un brand internațional din județul Gorj, a fost deschis pe 1 septembrie. Hotelul deținut de antreprenorul local Cristi șerban. Acestea sunt doar câteva exemple, însă există mai multe cazuri de hoteluri și pensiuni deschise anul acesta.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026