Primarul unei comune, acuzat că a luat mită de peste 100 de ori, pus sub control judiciar
Primarul comunei Gostavățu, din județul Olt, a fost pus, miercuri, sub control judiciar de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind acuzat că a luat, în ultimii zece ani, mită de 117 ori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit anchetatorilor, primarul din Gostavățu ar fi luat mită de la reprezentanți ai unor societăți comerciale de pe raza comunei, care dădeau sume de bani ca să nu fie amendați sau nu li se pună piedici în desfășurarea activității. Primarul ar fi luat mită de 117 ori, iar acum a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
„În dimineața zilei de 29.05.2019 procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnați să instrumenteze cauze având ca obiect infracțiuni de corupție, au luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul P.M.Ș., primar al comunei Gostavățu jud. Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, 117 acte materiale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Sumele pretinse de primar de la agenții economici erau cuprinse între 100 și 1.000 de lei anual. Banii erau ceruți sub pretextul organizării bâlciului din comună.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026