Primarul Sectorului 6 renunță la o parte din mașinile Primăriei: Am nevoie de bani pentru investiții
Primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, a anunțat că va renunța la jumătate dintre mașinile Primăriei. Edilul a spus că parcul auto are mari cheltuieli de întreținere la care se va renunța pentru a face investiții.
Primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, a anunțat că va renunța la jumătate dintre mașinile Primăriei din cauza cheltuielilor mari de întreținere a parcului auto. Ciucu a mai spus că foarte multe mașini sunt folosite doar de directori, în special automobilele de teren. Banii care vor fi economisiți prin reducerea parcului auto vor fi folosiți la investiții.
„V-ați întrebat vreodată câte mașini are o primărie de sector? Nu cred că v-ați întrebat dar sunt sigur că vreți să știți (…) Dacă scot poliția locală din schemă, mai mult de jumătare sunt pentru directorime. Foarte multe dustere și alte 4×4 au fost cumpărate în ultimii patru ani. Vom reduce parcul auto, generator de costuri (șoferi, revizii, combustibil, parcări etc) la jumătate. Să nu vă pară rău, dar am nevoie de bani pentru investiții. Investiții în sector, investiții pentru cetățeni. Gata cu boieria pe bani publici. Așa am văzut la Oradea”, scrie în mesajul postat pe Facebook de primarul Ciucu.
Parcul auto al Sectorului 6 are în total 40 de autoturisme și 20 de autoutilitare. La Poliția Locală a sectorului mai sunt 56 de autoturisme și 5 autoutilitare.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026