Primarul Nicușor Dan anunță deblocarea ajutorului pentru sectorul cultural independent din București
Primarul orașului București, Nicușor Dan, anunță deblocarea ajutorului pentru sectorul cultural independent din capitală. Ajutorul va fi acordat de Primărie după ce schema a fost aprobată de Comisia Europeană.
Primarul Nicușor Dan a anunțat că ajutorul a fost aprobat de Comisia Europeană.
„Salut aprobarea de către Comisia Europeană a schemei de ajutor de stat pentru sectorul cultural independent din București. Reamintesc că am decis să oferim acestui sector, care a fost afectat în contextul epidemiei COVID-19, un ajutor total de 3 milioane de lei, din bugetul Primăriei Capitalei, ca măsură de susținere a redresării”, a anunțat primarul Nicușor Dan.
Fiecare ajutor va avea valoarea maximă de 75.000 de lei, iar termenele și procedurile de depunere a dosarelor vor fi anunțate cât de curând.
„Așa cum am menționat în urmă cu două luni de zile, e vorba de granturi cu valoare maximă de 75.000 de lei pe beneficiar, din care se vor putea plăti chirii, utilități, salarii și contribuții salariale la stat. Acum, odată ce avem acordul Comisiei Europene, putem pune în aplicare foarte rapid această schemă de ajutor”, a explicat primarul capitalei.
Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 610.000 euro pentru a sprijini companiile care activează în sectorul cultural independent din București, afectate de pandemia de coronavirus. Acestea vor primi subvenții și vor acoperi costuri suportate de beneficiari în perioada august-decembrie 2020. Este vorba despre plata chiriei, a utilităților și a salariilor și contribuțiilor.
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026