Primarii condamnați cu suspendare își pierd mandatul
Judecătorii CCR au decis miercuri în unanimitate că legea potrivit căreia aleșii condamnați cu suspendare își pierd mandatul admițând astfel contestația formulată de președintele Klaus Iohannis. În privința dezincriminării conflictului de interese, judecătorii au amânat o ședință pentru 13 septembrie.…
Judecătorii CCR au decis miercuri în unanimitate că legea potrivit căreia aleșii condamnați cu suspendare își pierd mandatul admițând astfel contestația formulată de președintele Klaus Iohannis. În privința dezincriminării conflictului de interese, judecătorii au amânat o ședință pentru 13 septembrie.
Curtea Constituțională a decis, cu unanimitate de voturi, să admită sesizarea făcută de președintele Klaus Iohannis la legea privind statutul aleșilor locali, astfel încât cei condamnați cu suspendare își vor pierde și ei mandatul, la fel ca cei care sunt condamnați cu executare.
”O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea președintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o în totalitate neconstituțională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu și că soluția pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcției de ales local. Suspendarea este tot o formă de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechități”, a declarat Valer Dorneanu, președintele interimar al Curții Constituționale.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026