Primăria Petroșani investește 9,6 mil. euro într-o rețea de piste pentru biciclete
Primăria municipiului Petroșani, județul Hunedoara, va investi 9,6 mil. euro, din care aproape 6 mil. euro sunt fonduri europene accesate în cadrul Programului Regional Vest, pentru realizarea unei rețea de piste de biciclete în lungime totală de peste 12 kilometri,…
Primăria municipiului Petroșani, județul Hunedoara, va investi 9,6 mil. euro, din care aproape 6 mil. euro sunt fonduri europene accesate în cadrul Programului Regional Vest, pentru realizarea unei rețea de piste de biciclete în lungime totală de peste 12 kilometri, care vor conecta șapte străzi, un parc și centrul orașului.
Tot prin acest proiect, locuitorii din Petroșani vor putea folosi sistemul de bike-sharing pentru care vor fi achiziționate 80 de biciclete noi, disponibile prin 10 stații, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Totodată, locuitorii din cartierul Colonie și zona industrială Livezeni vor putea ajunge mai ușor în zona de est și centrul orașului, pentru că proiectul include și construcția a două pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată. Termenul de finalizare al investiției este 31 ianuarie 2027.
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026
-
FlowX.AI, startup fondat în România, îl aduce în board pe antreprenorul Radu Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți investitori și fondatori din zona tech localăActualitate · 11 noiembrie 2026