Primăria Oradea investește peste 24 mil. lei în reabilitarea unei creșe și a unei grădinițe
Primăria Oradea a accesat un proiect european de 24,3 mil. lei (aproximativ 4,9 mil. euro), din care valoarea nerambursabilă este de 18,6 mil. lei (3,7 mil. euro), pentru reabilitarea Grădiniței nr. 45 și a Creșei nr. 6, de pe strada…
Primăria Oradea a accesat un proiect european de 24,3 mil. lei (aproximativ 4,9 mil. euro), din care valoarea nerambursabilă este de 18,6 mil. lei (3,7 mil. euro), pentru reabilitarea Grădiniței nr. 45 și a Creșei nr. 6, de pe strada Aluminei, acesta fiind al patrulea proiect semnat de municipalitatea orădeană prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 24 luni de la semnarea contractului de lucrări, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Oradea.
’’Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul apelului de proiecte PRNV/2023/312.A/1 prin Programul Regional Nod-Vest 2021-2027, Obiectiv de politică – OP2 – O Europă mai verde, Prioritatea P3 – O regiune cu localități prietenoase cu mediul, Obiectiv specific – RSO 2.1 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (FEDR), Acțiunea b) Sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice, inclusiv clădiri de patrimoniu. Acesta este al patrulea contract de finanțare după Liceul Teoretic German F. Schiller, Școala Gimnazială Juhasz Gyula și Liceul de Arte Oradea’’, se arată în comunicatul de presă transmis de primăria Oradea.
Prin PNRR au fost semnate contractele de finanțare pentru reabilitarea a 26 de unități de învățământ în valoare de 78 milioane euro, precum și un proiect de 15 milioane de euro de dotare cu materiale didactice, mobilier și echipamente IT a tuturor școlilor, grădinițelor și liceelor din Oradea.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026