Primăria Capitalei vrea să acorde copiilor VOUCHERE pentru aparate dentare/ Proiectul ar putea fi aprobat joi
Primăria Capitalei vrea să implementeze un nou proiect de acordare a voucherelor pentru aparate dentare destinate copiilor cu vârste între 7 și 16 ani, după cel de anul trecut. Proiectul, al cărui buget este de aproape 2,3 milioane de lei, ar putea fi aprobat în ședința CGMB de joi.
„Se aprobă acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere, în valoare de 1.100 de lei elevilor cu vârste între 7 și 16 ani, cu domiciliul în Municipiul București, sau viză de reședință obținută cu cel puțin șase luni înaintea depunerii cererii de aplicare în proiectul pentru montarea de aparate ortodontice mobile”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi dezbătut în ședința de joi.
Bugetul proiectului denumit „SMILE – Mobile” este de aproape de 2,3 milioane de lei și se va derula prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
Primăria Capitalei a mai implementat un astfel de proiect și anul trecut, denumit „Consultații stomatologice și aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul București”, iar acum, prin noul proiect, întâietate vor avea elevii care au depus cerere pentru proiectul din 2018, dar nu au apucat să beneficieze de un voucher.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026