Primăria Capitalei anunță că ridicarea mașinilor parcate nergulamentar se va face 24 de ore din 24
Primăria Capitalei a anunțat, marți, că Municipalitatea va ridica 24 de ore din 24 mașinile parcate neregulamentar. Ridicarea va începe de luni, 26 august, iar depozitarea se va face în două locații. Și aici, programul va fi non-stop, iar mașinile pot fi recuperate la orice oră.
„Subliniem faptul că acest proiect vine în sprijinul fluidizarii traficului ]n Capitală și vizează strict acele vehicule care staționează neregulamentar pe principalele artere din București și care blochează circulația vehiculelor de intervenție în caz de urgență, ambulanțe sau mașini de pompieri, precum și accesul în spitale, școli, instituții publice, dar și circulația mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire și salubrizare. Procesul de ridicare a mașinilor va fi unul continuu, 24/24 ore”, se arată într-un comunicat transmis, marți, de Primăria Capitalei
Potrivit sursei citate, mașinile parcate neregulamentar și care au fost ridicate vor fi depozitate în spațiile special amenajate din Bulevardul Timișoara nr. 161- 163, Sector 6 și Bulevardul Metalurgiei nr. 69- 71 (str.Drumul Jilavei nr.113), Sector 4, care vor avea program de funcționare 24/24 ore, astfel încât mașinile ridicate să poate fi eliberate la orice oră.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026