Primăria Baia Mare are în plan construirea unui ștrand municipal, investiție de 40-50 mil. euro
Primăria Baia Mare, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, orașul Baia Sprie și comuna Dumbrăvița, au în plan un proiect de 40-50 mil. euro pentru realizarea unui ștrand municipal, potrivit unui comunicat de presă al primăriei din Baia Mare. Investiția…
Primăria Baia Mare, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, orașul Baia Sprie și comuna Dumbrăvița, au în plan un proiect de 40-50 mil. euro pentru realizarea unui ștrand municipal, potrivit unui comunicat de presă al primăriei din Baia Mare. Investiția urmează să fie realizată pe un teren aparținând comunei Dumbrăvița, lângă Baia Mare.
’’Vom accesa și finanțări externe nerambursabile, pentru că discutăm despre un proiect de până la 40-50 de milioane de euro, cofinanțarea urmând să ne-o asumăm fiecare dintre parteneri, într-o anumită măsură. Este un proiect amplu, însă până la realizarea acestuia la nivelul pe care îl avem din perspectiva terenurilor din zona stadionului Dealul Florilor, respectiv zona vechiului ștrand municipal și a terenului 2 de fotbal, vom reconfigura studiul de fezabilitate, respectiv proiectul nostrum, astfel încât să putem să demarăm investiția, execuția noului ștrand municipal’’, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, într-un comunicat de presă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026