Primăria Arad a accesat un proiect european de peste 18 mil. euro pentru achiziționarea a 10 tramvaie noi
Primăria Arad a accesat un proiect european de peste 18 mil. euro, din care peste 13 mil. euro reprezintă contribuția din partea Uniunii Europene, asigurată prin Programul Regional Vest, Intervenția regională 4.1 - Mobilitate urbană sustenabilă, pentru extinderea flotei de…
Primăria Arad a accesat un proiect european de peste 18 mil. euro, din care peste 13 mil. euro reprezintă contribuția din partea Uniunii Europene, asigurată prin Programul Regional Vest, Intervenția regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă, pentru extinderea flotei de tramvaie. Proiectul prevede achiziționarea a 10 tramvaie noi, vagoane eficiente din punct de vedere energetic, de capacitate medie, pentru 120 de pasageri, cu o lungime de 19 metri, precum și a sistemului de e-ticketing pentru noile vehicule, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Perioada de implementare a proiectului este de 28 de luni.
’’Transportul public de călători este o alternativă viabilă la deplasările cu mașina personală, o alternativă în care credem și pentru care am alocat resurse consistente prin Programul Regional Vest 2021-2027. Avem o alocare de peste 157 de milioane de euro, resurse pentru care categoric există apetit în regiune și mă bucură faptul că beneficiarii înțeleg cât este de important să reducem emisiile de carbon și să oferim oamenilor această alternativă reală, prin dezvoltarea unui sistem de transport public de călători cu tramvaiul atractiv și efficient. Aici au fost deja implementate proiecte consistente prin Regio-POR 2014-2020 – 21 de tramvaie noi, lucrări de modernizare a infrastructurii aferente, a căii de rulare, stații noi, un sistem integrat de e-ticketing, 10 autobuze electrice achiziționate’’, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, într-un comunicat de presă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026