Prima țară din lume care interzice Valentine's Day. Care este motivul?
Valentine's Day este sărbătoarea, originară din SUA, care între timp s-a extins în toată lumea, iar 14 februarie a devenit ziua în care cuplurile își declară dragostea.
Ieri, 13 februarie, Pakistan a devenit prima țară care interzice această sărbătoare, verdictul fiind dat de Înalta Curte din Islamabad, iar legea va intra în vigoare imediat.
Astfel este interzisă reclama fie ea electronică, tipărită care face referire la Valentine’s Day, dar și comercializarea produselor asociate cu această sărbătoare (cupidoni, inimioare etc) sau sărbătorirea în spațiul public.
Decizia a fost luată deoarece sărbătoarea este considerată “amorală”, “vestică” și nu face parte din cultura islamică.
Această lege îi pune în dificultate pe oamenii de afaceri care se pregăteau să facă vânzări mari în această perioadă. Florăriile vând chiar de 10 ori mai mult pe 14 februarie față de o zi obișnuită.
Mohammand Naveed, patronul unei florării, a declarat pentru CNN că a achiziționat flori în formă de inimă în valoare de 2000 de dolari. “Dacă ne este interzisă vânzarea acestora atunci va fi un dezastru. Nu ne permitem așa ceva”, a spus el.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026