Prima țară care interzice aplicația Pokemon Go
O țară a interzis aplicația Pokemon Go din cauza unor "rațiuni legate de securitate", fără a preciza, însă, care ar fi acestea. Mai multe țări și-au exprimat îngrijorarea față de siguranța celor care joacă Pokemon Go, relatează BBC.
Autoritățile din Iran au interzis aplicația Pokemon Go din cauza unor “rațiuni legate de securitate”.
Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Zonelor Virtuale, instituția oficială din Iran care supraveghează activitatea online. Astfel, Iranul devine prima țară care interzice Pokemon Go, joc care îi provoacă pe jucători să viziteze locuri din lumea reală pentru a prinde monștri animați.
În ciuda restricțiilor legate de utilizarea Internetului, iranienii au vorbit pe rețelele de social media despre jocul Pokemon Go. Potrivit unor surse, autoritățile de la Teheran așteptau să vadă în ce măsură ar fi cooperat creatorii jocului cu aceștia înainte de a lua o decizie de a interzice jocul.
Autoritățile din Indonezia le-au interzis polițiștilor să joace jocul în timp ce se aflau în misiune, iar un jucător francez a fost arestat luna trecută după ce a ajuns tocmai pe o bază militară încerând să prindă Pokemoni.
Un lider spiritual saudit a emis o fatwa, o interdicție față de aplicația de realitate augmentată Pokemon, fatwa fiind emisă în trecut și pentru jocurile, abțibildurile, desenele animate și suvenirurile Pokemon. Astfel, interdicția emisă pentru franciza Pokemon de clericii islamici veche de 15 ani este din nou actuală.
În religia musulmană, o “fatwa” este o opinie pe teme religioase privind legea islamică emisă de un membru al clerului musulman (care are și atribuții de legiuitor). Potrivit deciziei liderului islamic, jocul conține imagini interzise și contravine interdicției islamice privind jocurile de noroc, însă influența unei fatwa poate rămâne doar una zonală, pe un anumit teritoriu, și nu este neapărat aplicabilă întregii țări.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026