Prima mare economie care pare că depășește criza
A doua economie a planetei a crescut cu 5,2% în T3 față de același trimestru al anului trecut, după o creștere de 3,2% în T2, potrivi unui sondaj realizat de Reuters și citat de Investing. „China a devenit prima economie…
A doua economie a planetei a crescut cu 5,2% în T3 față de același trimestru al anului trecut, după o creștere de 3,2% în T2, potrivi unui sondaj realizat de Reuters și citat de Investing.
„China a devenit prima economie majoră care se reîntoarce la creșterile de dinainte de virus mulțumită controlării rapide a virusului și eficacității măsurilor de stimulare”, spun analiștii din cadrul Capital Economics, adăugând că ritmul ar putea scădea semnificativ la sfârșitul lui 2021 odată ce stimulentele își vor pierde din efect.
Vânzările de automobile au crescut în septembrie pentru a șasea lună la rând, înregistrând un plus de 12,8%. Ford Motor a raportat o creștere lunară de 25% față de aceeași perioadă din 2019.
Economiștii intervievați de Reuters estimează o creștere de 3,2% în iulie-septembrie comparativ cu T2, când s-a înregistrat un plus de 11,5%. În plus, producția industrială ar fi crescut cu 5,8% în septembrie și cu 5,6% în august.
Yuanul chinezesc a trecut prin cel mai bun trimestru de la criza financiară, fiind alimentat de scăderile suferite de dolarul american și domolirea tensiunilor dintre Washington și Beijing. În China, rata de schimb onshore s-a majorat cu 3,8% comparativ cu dolarul în ultimele trei luni, raportând cea mai mare creștere trimestrială din 2008 încoace.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026