Președintele Parlamentului ungar, îngrijorat de viitorul maghiarilor din România, critică UE privind dreptul la autodeterminare
Viitorul maghiarilor din Romania provoacă "îngrijorări grave", apreciază președintele Parlamentului ungar Laszlo Kover, iar Guvernul Orban vrea să se asigure că Europa nu aude doar vocea celor care recurg la forță pentru aplicarea "drepturilor constituționale la autodeterminare", relatează MTI.
Kover consideră că nivelul relațiilor dintre Ungaria și România este atât de scăzut, încât viitorul comunităților maghiare din Transilvania este necesar să fie văzut cu “îngrijorare gravă”.
În afară de o “susținere substanțială”, Guvernul de la Budapesta încearcă să construiască relații economice care să ajute comunitatea româno-maghiară, a spus Kover duminică într-un interviu pentru postul public Kossuth Radio.
Executivul condus de Viktor Orban vrea să se asigure că Europa nu aude doar vocea celor care recurg la forță pentru aplicarea “drepturilor constituționale la autodeterminare”, ci și pe cea a celor care încearcă să folosească mijloace pașnice pentru a atinge același scop, a declarat președintele Parlamentului ungar.
În opinia sa, atitudinea Uniunii Europene (UE) față de drepturile omului este “un pic distorsionată”, întrucât conducătorii blocului european sunt mai preocupați de “igiena mentală a puilor hibrizi de găină și porcilor îngrășați” decât de protecția drepturilor comunităților la “autodeterminare” educațională și culturală.
Tot în ceea ce privește “comunitățile ungurești din vecinătatea apropiată”, Kover a lăudat țări vecine ca Slovenia și Croația pentru protejarea drepturilor comunităților maghiare. În Serbia, situația se îmbunătățește oarecum, a apreciat el.
Însă președintele Legislativului de la Budapesta a criticat Slovacia pentru că autoritățile consideră comunitatea maghiară drept un “risc la adresa securității naționale”.
Capacitatea de reprezentare a intereselor Ungariei este mai “proastă”, în multe privințe, decât oricând altcândva în ultimii 25 ani, din cauză că Guvernul Orban a ales un drum către relansarea economică care a afectat interesele țării în străinătate, recunoaște Kover.
Primul Guvern Fidesz din perioada 1998-2002 a fost, însă, în măsură să reprezinte interesele Ungariei cu “greutatea adecvată” în forumurile internaționale, este el de părere. Dar, în ultimii patru ani, Cabinetul Orban a ales o cale prin care să pună țara pe picioare – în urma “falimentării” Ungariei pe care Kover o atribuie fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany – care a afectat anumite interese internaționale, a insistat el.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026