Președintele-paravan

 România e uneori, în istorie, aidoma instituției închise la prânz, din “Vițelul de aur”.

“   –  Numele meu e Funt. Funt.

–        Și, după părerea dumitale, asta e suficient ca să dai buzna într-o instituție închisă la prânz? îl întrebă, amuzat, Ostap.

–        Dumneata râzi, răspunse bătrânul, dar numele meu e Funt. Am 90 de ani.

–        Și ce dorești? întrebă Ostap, care începuse să-și piardă răbdarea.

Dar cetățeanul Funt se cufundă din nou în tăcere și ramase tăcut destul de mult timp.

–        Aveți aici un birou, zise el în sfârșit.

–        Da, da, un birou, îi dădu ghes Ostap. Mai departe. Mai departe.

Dar bătrânul nu făcea decât să se mângâie cu o mână pe genunchi (…). Ostap se și pregătea, de altfel, să-l ia pe Funt (…) și să-l dea afară, când bătrânul deschise din nou gura. Și ceea ce spuse în continuare suscită atâta interes, încât Ostap fu nevoit să se împace cu vorbirea lui în rate seculare.

Cititi mai multe pe www.gandul.info