Versiunea completă
Actualitate

Președintele Kosovo, Hashim Thaci, vrea crearea unei armate

Președintele Kosovo, Hashim Thaci, a cerut marți Parlamentului să transforme structurile armate kosovare într-o armată, o decizie care probabil va genera furia Serbiei, relatează site-ul agenției Associated Press.

Business Magazin · 7 martie 2017 · 1 min de citit

“Transformarea Forțelor de Securitate Kosovare într-o armată reprezintă un pas normal într-un stat suveran și independent”, a declarat Hashim Thaci.

“Inițiativa are rolul de protejare a suveranității teritoriale și integrității, de menținere a păcii și de apărare a intereselor Republicii Kosovo, contribuind și la protejarea stabilității și păcii la nivel regional și mondial”, subliniază Hashim Thaci.

Președintele Kosovo a exprimat regret că etnicii sârbi se opun inițiativei, notând că această atitudine “provine din Serbia”.

“Kosovo nu își va lăsa destinul la mila nimănui”, a subliniat Hashim Thaci.

Kosovo și-a proclamat independența față de Serbia în anul 2008, dar existența statului kosovar este recunoscută doar de 114 țări, fiind contestată puternic de Serbia.

Ce mai trebuie să citeşti