Președintele CEC Bank, Radu Ghețea, audiat în Comisia de buget-finanțe din Senat
Președintele CEC Bank, Radu Ghețea, a venit, luni, la Comisia de buget-finanțe din Senat, unde este audiat în legătură cu activitatea managerială a instituției pe care o conduce, în urma unor subiecte de presă, printre care și creditul de un million de euro luat de fiica președintelui Traian Băsescu.
Audierea președintelui CEC, Radu Ghețea, are loc cu ușile închise, urmare a deciziei luate în unanimitate de membrii comisiei prezenți la ședință. CEC Bank este condusă de Radu Ghețea.
La ședința comisiei nu participă reprezentanții PDL și PPDD.
La audierile din Comisia de buget-finanțe se vor mai prezenta, luni, directorul Direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, de la ora 11.30 și ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, de la ora 13.30.
Președintele Comisiei de buget-finanțe din Senat, Cosmin Nicula, a precizat vineri pentru MEDIAFAX că documentele cerute de comisie de la CEC Bank au fost trimise și urmează să fie analizate de senatori, începând de luni.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026