Președintele Băsescu a promulgat legea care modifică Statutul cadrelor militare
Președintele Băsescu a semnat decretul de promulgare a legii pentru modificarea Statutului cadrelor militare, care prevede că militarii pot fi menținuți în activitate după împlinirea vârstei de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituției, în funcție de nevoile de încadrare.
Informația privind semnarea de către șeful statului a decretului privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare este cuprinsă într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Curtea Constituțională a decis, în 22 mai, cu unanimitate de voturi, că sunt constituționale modificările la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aduse după ce actul normativ a fost trimis de președinte pentru reexaminare, respingând astfel sesizarea PDL.
Judecătorii Curții Constituționale au respins sesizarea în cazul Legii pentru modificarea și completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care senatorii PDL au reclamat depășirea cadrului cererii de reexaminare formulată de șeful statului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026