Presa rusă susține că sancțiunile occidentale vor consolida regimul lui Vladimir Putin
Presa rusă a încercat să minimalizeze, miercuri, amploarea noilor sancțiuni economice împotriva Rusiei, anunțate de UE și Statele Unite, apreciind că acestea vor consolida regimul președintelui Vladimir Putin.
“Sancțiunile fie nu funcționează, fie vor avea un efect vizibil într-un viitor îndepărtat”, apreciază cotidianul economic Vedomosti, care amintește că “sancțiunile americane împotriva Cubei, introduse în 1960 (…) nu au slăbit regimul lui Castro”.
Iar Coreea de Nord “se servește cu succes de presiunea exterioară pentru a ralia populația în jurul liderilor săi”, continuă Vedomosti.
Aceeași idee se regăsește și în cotidianul Izvestia, care susține că “sancțiunile nu vor face decât să reunească și mai mult poporul rus în jurul autorităților, pentru că vor fi interpretate ca o tentativă a Statelor Unite de a obține o victorie asupra Rusiei”.
“Sancțiunile ne vor ajuta să ne întărim, iar Rusia va avea astfel o economie și mai eficientă și o societate mai sănătoasă și mai debarasată de iluzii“, subliniază adjunctul ministrului rus de Externe, Grigori Karasin, citat de cotidianul Kommersant.
Kommersant afirmă în plus că “efectul negativ” al “celor mai grave sancțiuni adoptate vreodată împotriva Rusiei” de Bruxelles ar putea fi “atenuat”.
“Moscova contează pe susținerea unor țări din Uniunea European care ar putea suferi ele însele un prejudiciu considerabil din cauza suspendării cooperării cu Rusia”, afirmă cotidianul, citând o sursă diplomatică rusă.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026