Premierul ungar vrea să pledeze cauza Rusiei în fața UE
Premierul Ungariei Viktor Orban a deplâns din nou, luni, distanța apărută între Uniunea Europeană și Rusia din cauza crizei ucrainene și și-a exprimat dorința de a aborda acest subiect cu celelalte state comunitare.
“Uniunea Europeană se îndepărtează tot mai mult de Rusia, cu fiecare zi. Nu este rău doar pentru Ungaria, dar și pentru restul UE”, a explicat șeful guvernului ungar, într-un discurs în fața ambasadorilor statelor UE în Ungaria.
UE a aplicat Rusiei mai multe sancțiuni, cu obiectivul de a-l constrânge pe președintele Vladimir Putin să renunțe la anaxarea Crimeei, considerată ilegală, și să înceteze susținerea militară a mișcării separatiste pro-ruse din estul Ucrainei.
Rusia a replicat prin interzicerea importurilor de produse alimentare din UE și Statele Unite.
Orban a denunțat la jumătatea acestei luni sancțiunile europene, estimând că cele 28 de state membre “s-au împușcat singure în picior” cu aceste măsuri, care penalizează nu doar Rusia, ci și țările UE.
“Vom căuta sprijinul statelor membre ale UE care vor oprirea procesului de separare de Rusia, a spus Orban, fără să menționeze numele capitalei europene care ar fi dispusă să se alăture unei astfel de inițiative.
Orban consideră că izolarea Rusiei, cel mai important partener economic al Ungariei din afara UE, ar putea afecta competitivitatea Uniunii, în special a Germaniei.
Ministrul ungar al Agriculturii, Sandor Fazekas, a declarat vineri că va negocia cu omologul său rus, în următoarele două-trei săptămâni, posibilitatea ca Ungaria să exporte produse agricole către Rusia prin intermediul unor țări din afara UE, precum Serbia, care nu sunt vizate de embargoul agroalimentar aproape total impus de Moscova importurilor din spațiul comunitar, potrivit Budapest Business Journal.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026