Premierul Spaniei declară razboi membrilor BCE care refuză să susțină statele cu probleme financiare
Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a declarat, miercuri, că se va lupta cu membrii conducerii Băncii Centrale Europene (BCE) care refuză să ajute, prin achiziții de obligațiuni, țările din zona euro aflate în dificultate pe piețele finaciare.
Rajoy a publicat o scrisoare adresată liderilor europeni în care cere ca BCE să cumpere obligațiuni ale statelor de la periferia zonei euro, afectate puternic de criza datoriilor suverane, transmite Bloomberg.
“Asta este lupta pe care trebuie să o purtăm în Europa. Eu duc această luptă”, a afirmat premierul Spaniei.
Premierul Italiei, Mario Monti, a avertizat, de asemenea, într-un discurs în parlamentul de la Roma că Europa se confruntă cu un moment “crucial”.
Liderii celor mai mari două economii din Europa de Sud au trecut la ofensivă după ce randamentele obligațiunilor au crescut puternic, urmând anunțului de la sfârșitul săptămânii trecute că băncile din Spania vor primi un ajutor de până la 100 de miliarde de euro, chair dacă scopul planului a fost de a calma temerile legate de finanțele țării.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026
-
BREAKING. Tragedie pe o autostradă din Bulgaria: 86 de vehicule implicate într-un carambol uriaș. Cel puțin 11 morți și zeci de răniți. Ceața a redus vizibilitatea la doar 10 metri. Printre răniți se află și un cetățean român. Reacția premierului Luca NiculescuActualitate · 10 noiembrie 2026