Premierul Ponta: Voi căuta un alt specialist pentru conducerea Institutului Național de Statistică
Premierul Victor Ponta a declarat ieri că vicepreședintele INS, Beatrix Gered, va gira conducerea acestei instituții până la numirea unui specialist cu credibilitate și fără culoare politică. „La INS urmează să numesc un președinte.
Premierul Victor Ponta a declarat ieri că vicepreședintele INS, Beatrix Gered, va gira conducerea acestei instituții până la numirea unui specialist cu credibilitate și fără culoare politică. “La INS urmează să numesc un președinte. N-o voi numi pe doamna Gered președinte, dar dintre cei trei vicepreședinți actuali am întrebat cine este cel mai vechi și este doamna Gered, deci nu putea fi ea. La INS se duc cele mai importante cifre, credibilitatea e cea mai importantă, și atunci nu vroiam o discuție – dar cred că domnul Voineagu (Vergil Voineagu, președintele INS, n.r.) nici nu era numit de PDL, era prin 2005 – 2006 – nu vroiam să apară o discuție politică.”
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026