Premierul Marcel Ciolacu: Dobânda la care se împrumută extern România, pe 10 ani, a scăzut rapid după ce am finalizat bugetul
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în deschiderea ședinței de Guvern, că știrea finalizării proiectului de buget a avut ieri efecte imediate, iar dobânda la care se împrumută extern România, pe 10 ani, a scăzut rapid. Potrivit platformei investing.com, dobânda…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în deschiderea ședinței de Guvern, că știrea finalizării proiectului de buget a avut ieri efecte imediate, iar dobânda la care se împrumută extern România, pe 10 ani, a scăzut rapid.
Potrivit platformei investing.com, dobânda la titlurile de stat pe 10 ani emise de România a coborât astăzi la 7,5%, de la 7,91% marți, după ce atinsese un maxim de 8,1% pe 20 ianuarie.
El a adăugat că vineri vor fi finalizate toate procedurile prealabile pentru a adopta sămbătă, într-o ședință specială de Guvern, bugetul pe anul 2025.
Ministerul de Finanțe a publicat, joi noapte, proiectul de buget pentru anul 2025. În conformitate cu acesta, veniturile bugetare ajung la 667 mld. lei, un plus de 16% față de 2024, cheltuielile la 802 mld. lei, un avans de 10% și deficitul bugetar va fi de 135 mld. lei, adică 7% din PIB-ul de 1.912 mld. lei din 2025.
Premierul a precizat vineri că detaliile bugetului vor fi prezentate de ministrul Finanțelor după ședința de guvern de sămbătă.
”În schimb, atrag atenția asupra unei singure cifre, cea a exporturilor, care crește în acest an cu peste 3%. Acesta va fi primul impact major al integrării noastre depline în spațiul Schengen. Alt efect important este că am avut o lună ianuarie cu vreme bună; asta a permis constructorilor să lucreze intens pe șantiere, mai ales cele de autostrăzi. De aceea, am luat decizia ca bugetul Transporturilor să crească anul acesta față de anul trecut cu aproximativ 20%, iar astfel avem certitudinea că vor fi loturi finalizate chiar în această primăvară”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului există o serie mari fonduri de investiții americane interesate de România.
”Săptămâna viitoare, voi discuta cu șefii unor mari fonduri de investiții americane, interesate de țara noastră. Sunt semnale clare că parteneriatul strategic cu Statele Unite intră într-o nouă dimensiune economică, agreată cu președintele Trump la finalul anului trecut. Atragerea investițiilor străine importante este o prioritate și în acest an. Mă bucur că ieri un concern străin a anunțat relocarea fabricii din Bulgaria în România. Fiecare investitor câștigat este esențial pentru economie”.
Gigantul anglo-olandez Unilever, unul dintre cei mai mari jucători din piața bunurilor de larg consum alimentare și nealimentare, a anunțat joi că închide fabrica de înghețată din Veliko Târnovo, Bulgaria, și mută o parte din producție în România, la Suceava. La începutul anului 2018, Unilever a preluat de la omul de afaceri Vasile Armenean businessul de înghețată Betty Ice, cu sediul în Suceava, pentru care a plătit circa 80 mil. euro, conform datelor ZF de la acea vreme. La momentul respectiv, Unilever nu avea producție de înghețată în România, doar import și distribuție.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026