Premierul britanic, Liz Truss, și-a prezentat demisia
Premierul Marii Britanii, Liz Truss, și-a prezentat demisia, joi, în contextul în care era contestată de colegii din Partidul Conservator din cauza programului economic controversat.
Liz Truss și-a anunțat demisia imediat după discuții cu reprezentanți ai Comitetului 1922, entitatea de conducere a Partidului Conservator (centru-dreapta).
“Mi-am început mandatul într-un moment de instabilitate majoră la nivel economic pe plan internațional. Familiile și companiile erau îngrijorate privind modul în care își plătesc facturile. Am fost aleasă cu un mandat de a schimba această situație. Am oferit soluții privind facturile la energie și privind reducerea asigurărilor medicale. Dar nu pot atinge obiectivele mandatului”, a declarat premierul Liz Truss, precizând că i-a transmis regelui Charles că demisionează.
Liz Truss va rămâne prim-ministru interimar până când va fi ales un nou lider al Partidului Conservator, probabil “săptămâna viitoare”, în opinia ei.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026