Premieră în Sectorul 2. În parcul Cinema Floreasca a apărut o stație de compostare a deșeurilor
O stație de compostare a deșeurilor a fost deschisă în parcul Cinema Floreasca din Sectorul 2 al capitalei. Este vorba despre o unitate care preia deșeurile vegetale biodegradabile.
Containerele de compost au fost cumpărate de o companie privată, iar Primăria Sectorului 2 a asigurat terenul necesar amplasării acestora.
„Prima inițiativă privată de compostare a deșeurilor a prins viață. Acum 6 luni de zile am fost contactat de către Cyrill pentru a amplasa containere de compost în parcul Cinema Floreasca. După multă (multă, multă) birocrație, astăzi proiectul a prins viață. Urban Cultor s-a ocupat de ceea ce înseamnă stația de compostare, primăria a asigurat spațiul și amplasarea”, a explicat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
Primarul Mihaiu a spus că stația de compostare poate fi folosită începând de luni.
„De astăzi, cetățenii din zona Floreasca pot duce deșeurile vegetale biodegradabile la o mini stație de compost. Și asta la cererea comunității. Pentru că acesta e rolul primăriei: să faciliteze rezolvarea problemelor comunității”, a precizat Radu Mihaiu.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026