Premieră în inteligența artificială: Un program de imitare a vocii, folosit pentru un jaf masiv/ Tehnologia, accesibilă oricui
Un program de imitare a vocii a fost folosit într-un furt masiv, de sute de mii de dolari, iar insolitul caz de jaf cu ajutorul inteligenței artificiale ar fi unul dintre primele făcute publice, potrivit The Washington Post.
Directorul unei companii energetice din Marea Britanie, care a crezut că vorbește la telefon cu șeful lui, a trimis peste 240.000 de dolari într-un cont secret din Ungaria, în luna martie, potrivit firmei de asigurări franceze Euler Hermes, citată de publicația americană.
Firma de asigurări nu a făcut public numele companiei energetice.
Directorul companiei a declarat pentru The Post că solicitarea de a trimite bani în acel cont a fost “mai degrabă ciudată”, dar vocea a fost reprodusă atât de bine, părând autentică, încât nu a avut altă opțiune decât să dea curs cerinței.
Programele de sintetizare a vocii pot copia ritmul și intonația din vocea unei persoane și pot fi utilizate pentru a crea discursuri foarte convingătoare.
Acestea pot avea și aspecte pozitive, de exemplu, să contribuie la “umanizarea” sistemelor de telefonie automate și să ajute oamenii cu deficiențe de vorbire să se exprime.
Însă ele reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare pentru orice este bazat pe comunicarea tradițională, de la tranzacții la discuții între inițiatori de legi.
Împreună cu înregistrările video create cu ajutorul inteligenței artificiale, ele sunt parte a unui fenomen alarmant, potrivit specialiștilor, cunoscut ca “deepfake”, ce are un mare potențial de a eroda încrederea în instituțiile publice.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026