Premier Capital anunță schimbări în conducerea McDonald’s România și Malta. Cine va prelua conducerea companiei
Premier Capital plc, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s pe șase piețe europene, anunță noi directori ai operațiunilor din România și Malta, începând cu 1 iulie 2020. Paul Drăgan, actualul director general al operațiunilor din Malta, se va întoarce în București…
Premier Capital plc, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s pe șase piețe europene, anunță noi directori ai operațiunilor din România și Malta, începând cu 1 iulie 2020.
Paul Drăgan, actualul director general al operațiunilor din Malta, se va întoarce în București pentru a prelua conducerea pieței din România, unde compania operează 85 de restaurante. Acesta îl succede pe Daniel Boaje care părăsește compania după o carieră de peste 20 de ani la McDonald’s.
El și-a început cariera la McDonald’s România în 1994 ca manager trainee, iar în 1999, la 29 de ani, a fost promovat director de operațiuni al companiei, fiind la momentul respectiv cel mai tânăr dintre managerii cu poziții similare din Europa. Între 2004 și 2010 a lucrat în domeniul financiar, la Cetelem IFN-BNP Paribas și Credisson, iar în 2010 a revenit ca business development director la McDonald’s România. Începând din martie 2011, Daniel Boaje a fost directorul general al McDonald’s România, mandatul lui încheindu-se la 30 iunie 2020.
Paul Drăgan s-a alăturat echipei din Malta în 2018, pentru a conduce lanțul de nouă restaurante ale țării. Anterior, el a ocupat poziția de director de operațiuni în România, începând cu 2011. El și-a început cariera la McDonald’s în România în 1995, ca manager trainee, ulterior devenind manager de restaurant. A fost numit business consultant cinci ani mai târziu, apoi Manager de Operațiuni. De-a lungul carierei sale, Paul Drăgan a făcut parte din echipele McDonald’s din SUA și Canada.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026