Pregătiți-vă pentru o nouă ecranizare la Hollywood
O carte care a entuziasmat nu doar publicul (este cel mai vândut debut din Anglia după seria Harry Potter) și presa britanică de specialitate, ci și Hollywoodul, care se pregătește să-i facă o ecranizare de zile mari (cu Ridley Scott la pupitrul regizoral).
Ca urmare a unui accident, Christine este afectată de o formă atipică de amnezie: în fiecare dimineață se trezește crezând că este o tânără celibatară care are toată viața înaintea ei. Apoi, inevitabil descoperă că a împlinit 47 de ani și că este căsătorită de la vârsta de 20 de ani. Singura ei speranță este medicul care a luat-o în grijă, Ed Nash. El a sfătuit-o să țină un jurnal cotidian, astfel încât să-și poată aminti ce a făcut în trecut șI să-și reconstituie existența.
Christine începe să constate niște incongruențe între jurnal, ceea ce îi spun oamenii din anturaj și rarele ei amintiri, dar e departe de a bănui în ce angrenaj a pătruns.
S.J. Watson, “Înainte să adorm”, Editura Trei, București, 2011
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026