Pregatiri pentru o rectificare sangeroasa
Apropiata rectificare bugetara, prevazuta pentru sfarsitul lunii, a relansat o serie de discutii mai vechi despre necesitatea reducerii cheltuielilor guvernamentale. In urma cu vreo doua luni, ministrul finantelor, Ionut Popescu, incerca marea cu degetul, anuntand ca vor fi reduse drastic posturile in ministere, doar pentru ca mai apoi, confruntat cu protestele ministerelor vizate, sa renunte la…
Apropiata rectificare bugetara, prevazuta pentru sfarsitul lunii, a relansat o serie de discutii mai vechi despre necesitatea reducerii cheltuielilor guvernamentale. In urma cu vreo doua luni, ministrul finantelor, Ionut Popescu, incerca marea cu degetul, anuntand ca vor fi reduse drastic posturile in ministere, doar pentru ca mai apoi, confruntat cu protestele ministerelor vizate, sa renunte la idee, explicand ca a fost vorba doar de o testare (a reactiilor din partea colegilor sai de guvernare, probabil). Acum, ideea e reluata de presedintele interimar al PD, Emil Boc, care sustine ca la toate ministerele vor fi facute reduceri masive de cheltuieli cu ocazia rectificarii bugetare.
De data aceasta, argumentul e de ordin politic, Boc invocand aceeasi grea mostenire a vechii guvernari: sporurile salariale acordate de fostul guvern PSD angajatilor din sectorul public la sfarsitul anului trecut si care acum isi produc efectele, dar nu vor mai putea fi suportate de buget in a doua parte a anului. Prin urmare, taierea de fonduri pentru ministere nu se va face din cauza cotei unice, ci din cauza generozitatii electorale a fostului guvern. In plus, dat fiind ca vor avea de suferit si proiecte importante de infrastructura, intre care si autostrada Bechtel, fosta echipa guvernamentala ajunge astfel in postura paradoxala de a-si fi sabotat propriile proiecte.
Pentru a pregati psihologic dificila operatiune a taierii de cheltuieli, Guvernul si autoritatile fiscale au iesit saptamana trecuta de cate ori au putut cu dovezi ca se preocupa si de partea de incasari la buget. Executivul a aprobat proiectul de lege pentru pedepsirea evaziunii fiscale cu pana la 20 de ani de inchisoare si s-a grabit sa anunte ca pe primul trimestru veniturile colectate la buget au fost mai mari cu 1,9% decat in primul trimestru al anului trecut (in ciuda contestarilor din partea fostului ministru de finante Tanasescu, cifra le va fi extrem de utila autoritatilor in discutiile cu FMI). La randul ei, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a anuntat ca in primul trimestru a recuperat de la rau-platnici 16.600 miliarde de lei din executari silite, iar pe ultima suta de metri a luat din nou in colimator cluburile de fotbal datornice.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026