Ce ai prefera între a avea reputația „șifonată” din cauza unui furt al contului de Instagram și a-ți lovi ușor mașina? Trăim într-o lume din în ce mai nebună, în care viața în online e la fel de „sălbatică” precum șoselele din România

… rezuma o prietenă câteva dintre problemele cu care ne-am confruntat în câteva zile cei din grupul nostru. Unii s-au ales cu mașina avariată, din cauza căderii zăpezii de pe unele acoperișuri sau a faptului că au intrat în zid (nimic grav din fericire), alții (eu) cu identitatea șifonată. După aproape 48 de ore de haos reputațional, pot să spun cu mâna pe inimă că aș fi preferat să îmi lovesc puțin mașina.

Săptămâna trecută, exact înainte de predarea la tipar a acestui număr, am devenit una dintre sutele de milioane de utilizatori de internet care s-au confruntat cu „phishingul” – în condițiile în care știam ce este, am și scris despre asta și auzisem știrea despre întețirea numărului de atacuri în România cu DOAR două zile înainte de incident. Securitatea cibernetică sau informatică pare destul de anostă pentru cineva care nu este familiarizat cu domeniul. Pentru cineva care scrie din când în când despre asta, să fii victima unui atac de tip phishing seamănă cu COVID-ul atunci când era în China și aveam senzația că nu va ajunge niciodată la noi. Adică știam ce este și mi se părea că „unii oameni” cad pradă unor tertipuri psihologice în online fiindcă nu respectă niște reguli de bun simț. Până când mi s-a întâmplat și am devenit „unii oameni”.  Încă nu îmi dau seama „cum de mi s-a întâmplat tocmai mie”, dar eu i-am zis „neatenție contextuală”: Pe scurt, din avântul de a le face pe toate, adică de a-mi face treaba, dar de a fi „trending” pe Instagram, din doi timpi și trei mișcări am rămas fără identitate digitală. Și cu reputația serios avariată, și nu mă refer doar la cea din online. Pe scurt, fața mea cu ochelari de soare, într-o poză în care mă uitam la Dâmbovița, dar aveam aerul de contemplație profundă a vieții – îi îndemna (și încă îi îndeamnă) pe „băieți”, să investească în diverse.

Am ajuns să îmi cer scuze întruna pentru ceva despre care nu înțelegeam exact ce este și asta continuă și în acest moment, la aproximativ 48 de ore de când s-a întâmplat atacul. Vă scriu despre asta pentru că deseori, din analizele „seci” pe care noi le facem, nu reiese cât de neplăcută poate fi o astfel de situație – pentru noi și pentru apropiații noștri, dar și pentru cunoștințe din mediul profesional sau din alte medii. Eu aș asemăna senzația imediată cu coșmarul că pleci de acasă descălțat. Apoi, ți se derulează în cap, în timp ce încerci să îți vezi cât de cât de viața reală și de muncă, o serie de întrebări: Postez deci exist? Dacă nu mai postez, câți dintre prietenii mei mă vor mai ține minte? Cât de mult am nevoie de validarea în social media? Pot să trăiesc fără rețele sociale – în meseria asta? E normal să postez selfie-uri dacă am un job „serios”? Dacă aș fi în public – cu adevărat – aș mai avea curajul să mă exprim așa cum mă exprim în social media ? Și, cel mai important, vor da oare cunoștințele mele crezare hackerului care îi îndeamnă la investiții în toate bazaconiile internetului? De ce nu pot să fac nimic și de ce, în cazul în care ești „pescuit” de hackeri – nu ai cui să te adresezi ?

În primul rând, îmi cer scuze și aici pentru faptul că mi-am permis, pentru câteva minute, să nu fiu vigilentă. Fiindcă de vigilența de care ai nevoie atunci când conduci, de pildă, ai nevoie și când îți asumi prezența în social media, de aceea am insistat cu această comparație la început. Sper să nu fi căzut nimeni în capcana hackerilor online până acum și că nici nu se va întâmpla acest lucru din cauza mea – fiindcă, din păcate, procesul prin care un astfel de cont este dezactivat se întinde pe câteva săptămâni – Instagram nu are call center, iar procesul de analizare a unui „report” durează (de la too big to fail, cred ca am ajuns acum la era too big to care). Între timp, identitatea ta nu mai este a ta și are o viață proprie în online. Se tot vorbește în ultimul timp despre ChatGPT și despre inteligența artificială – apoi despre conceptul singularității, acea idee că într-un anumit număr de ani, nu foarte departe de vremurile pe care le trăim, inteligența artificială va deveni prea inteligentă pentru noi și va avea efecte negative asupra vieții. Nu cred că vom vedea o mare inteligență care se va abate ca un cyborg negru asupra noastră, ca în filme, însă cred că am ajuns în situația în care tehnologia să facă atât de mult parte din viața noastră, încât să interfereze foarte puternic cu ea. Clar avantajele sunt majore și nu îndemn la întoarcerea în timp – ci la atenție constantă. O problemă aparent superficială poate crea grave probleme financiare, conflicte personale – chiar și drame – în anumite situații și, în cel mai rău caz, războaie (știți că nu se desfășoară doar pe câmpurile de luptă – iar recent, în contextul dezastrelor din Turcia și Siria, hackerii și-au dovedit încă o dată lipsa de orice fel de empatie și atacă folosind mesaje de ajutorare).

Dacă eu nu am făcut-o, vă sfătuiesc să vă ascuțiți vigilența, indiferent de cât de „publici” alegeți să fiți. Altfel „vom intra în zid”, cu viteza dezvoltării tehnologiei.  

PHISHING = un tip de fraudă online care se bazează pe atacuri de inginerie socială pentru a păcăli utilizatorii să își divulge informațiile cu caracter sensibil, inclusiv numărul cardului de credit și datele de autentificare, însușindu-și identitatea unei entități de încredere. Phishingul se realizează, de obicei, prin e-mail, SMS sau aplicații de mesagerie instantanee prin intermediul unui link periculos. Dar linkurile de phishing pot fi, de asemenea, strecurate în mesajele postate pe rețelele de socializare, pe panourile de afișaj etc.

*Rețineți că escrocheriile cu impostori reprezintă tipul nr. 1 de fraudă online. Pe lângă phishing și smishing, aceste atacuri iau și forma de vishing (sau voice phishing), în care cineva se dă drept poliția, banca dumneavoastră sau alte forme de autoritate. Sursa: Bitdefender